Mituri raspandite despre dieta ketogenica

Periodic, dieta ketogenica apare pe prima pagina a ziarelor ca fiind un adjuvant excelent in diverse terapii pentru boli neurologice, oncologice sau metabolice. La scurt timp insa, ca intr-o ciclicitate previzibila, apar alte articole care o pun la colt si sustin contrariul. Informatiile adevarate sunt libere, in diverse publicatii medicale, si trebuie doar sa iti doresti sa le gasesti si sa le intelegi. Unele sunt poate mai greu digerabile, prin prisma termenilor medicali, insa o buna parte din ele vin cu explicatii simpliste, astfel incat sa poti discerne intre adevar si o minciuna bine plasata.

 

1. Dieta ketogenica afecteaza concentrarea

Sigur ca o face. In bine! Adaptarea la dieta ketogenica poate veni, in cazul unora, cu o serie de efecte secundare ciudate, si este probabil punctul in care multi, speriati si nedocumentati, renunta. Stari de ameteala si lipsa de concentrare, schimbarile comportamentale vin pe fondul unei pierderi masiva de minerale din corp, odata cu apa. Suplimentarea preventiva a acestora poate opri aparitia acestor efecte. Aceste stari insa nu apar la toti cei care adopta dieta, iar in cazurile in care apar, durata lor este scurta, de ordinul zilelor. Revenind la imbunatatirea puterii de concentrare, explicatia este una simpla: consumul de carbohidrati dintr-o dieta clasica, occidentala, contribuie la crearea de suisuri si coborasuri in ceea ce priveste puterea de concentrare. Eliminarea lor din alimentatie va determina organismul sa isi fabrice glucoza strict cand are nevoie, din alte surse, precum proteina si grasimile. Asadar, chiar si atunci cand nu vom fi alimentati endogen, organismul va avea resurse (tesuturile adipoase) pentru fabricarea glucozei necesare creierului, pastrand o constanta in comportamentul neurocognitiv. Aditional, este dovedit clinic faptul ca dieta ketogenica este un neuroprotector.

 

2. Dieta ketogenica poate cauza probleme digestive

O parte din clientii programelor DietaKetogenica.ro sufereau de constipatie, prin prisma unei alimentatii anterioare deficitare in lipide, dar si din cauza unei hidratari insuficiente. Adaptarea la dieta ketogenica, ridicarea consumului de grasimi, ce stimuleaza motilitatea digestiva, le-a rezolvat majoritatii aceasta problema. Pe fondul unei patologii insa, precum sindromul de colon iritabil, o cantitate prea ridicata de grasimi poate cauza probleme ale digestiei, tocmai de aceea e foarte importanta o discutie deschisa cu dieteticianul pe care il alegeti.

 

3. Dieta ketogenica poate cauza probleme musculare

Un gram de glicogen retine 4 grame de apa in organism. Prin urmare, depletia de glicogen din muschi, atunci cand eliminam carbohidratii din alimentatie, duce si la pierderea cantitatii aferente de apa, cu tot cu mineralele existente. Este perfect normal sa apara spasme musculare atunci cand ramanem fara electroliti, prin prisma pierderii de apa, insa acest lucru se intampla in orice dieta de slabire low carb, iar suplimentarea mineralelor va remedia acest efect secundar imediat.

 

4. Dieta ketogenica cauzeaza dereglari menstruale

Orice proces de slabire poate cauza pierderea temporara a menstrei sau intarzieri ale acesteia, asa cum si alte dereglari metabolice, precum anorexia sau obezitatea pot duce la absenta temporara a ciclului menstrual. Nu dieta ketogenica in sine cauzeaza dereglari, ci pierderea in greutate. De asemenea, excesul de exercitii fizice poate duce la amenoree. Stabilizarea greutatii pe un stil de viata cu un consum optim de grasimi, precum dieta ketogenica, ajuta la pastrarea unui ciclu menstrual normal.

5. Dieta ketogenica provoaca ateroscleroza

O serie de studii clinice facute de medici cardiologi americani, au demonstrat ca dieta ketogenica reduce ateroscleroza. Corelata cu un deficit caloric, dieta ketogenica a dus in cazul unuia dintre studii la micsorarea placilor de aterom dupa cum urmeaza: −84.33 mm3(95% CI, de la −129.97 la −38.69 mm3). Teama de grasimi dateaza de mai bine de 4 decenii si a fost indusa de o lipsa a intelegerii fiziologiei la inceputul anilor ’70, si intretinuta de industria alimentara, care a promovat intens produsele low fat. Deloc o coincidenta, este perioada in care au debutat boli nedocumentate pana atunci, precum diabetul infantil, dar si cea care a cunoscut o explozie a obezitatii. In prezent, nenumarate studii arata ca un consum ridicat de grasimi, neasociat unui consum de carbohidrati simpli, mentine senzatia de satietate, nepromovand cresterea in greutate, si este benefic pe termen lung in ceea ce priveste preventia unor boli precum cele cardiace, metabolice sau o serie de boli neurologice.

 

Desigur, miturile ce inconjoara nutritia in general si dieta ketogenica in particular sunt nenumarate. Deschiderea tot mai mare a cercetatorilor medicali in ceea ce priveste beneficiile adoptarii unui stil de viata ketogenic insa le anuleaza, pe rand, crescand astfel numarul oamenilor ce pot beneficia de pe urma acesteia.

 

Abonare la newsletter

Adauga adresa ta de email mai jos pentru a fii la curent cu cele mai noi retete si sfaturi keto

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

VREI SA SCAPI DE KILOGRAMELE IN PLUS?

Tot ceea ce ai nevoie pentru a ajunge la greutatea dorită

Începe acum