Rulada de carne in bacon

Plictisiti de friptura de porc clasica? La fel si noi! Asa ca am decis sa ducem termenul de friptura la un nou nivel, sa o aromam atat de sublim incat sa poata fi consumata si rece, si a iesit o excelenta rulada de carne invelita in bacon crud-uscat, usor afumat. Aceasta reteta merita fiecare minut petrecut in bucatarie si poate fi facuta in orice moment al anului si utilizata in cadrul meselor keto din timpul saptamanii, intrucat se pastreaza cateva zile la rand.

Ingrediente:

  • 200 grame bacon feliat subtire, crud-uscat
  • 1 kg carne tocata porc
  • 1 lingurita sare
  • 1 lingurita piper
  • 5 catei usturoi
  • 200 ml apa
  • 1/2 lingurita nucsoara
  • 100 grame cascaval

Din feliile de bacon, am „impletit” un cearsaf de aproximativ 40×40 cm, incrucisand feliile intre ele. Daca nu aveti rabdare (recunosc, era sa renunt de cel putin doua ori), le puteti suprapune capetele usor pe aceeasi suprafata. Singura diferenta va sta in aspect, intrucat baconul crud-uscat, bine impanat, este usor lipicios, iar feliile vor adera una la cealalta fara probleme. Desigur, conteaza mult si grosimea feliilor. Alegeti un bacon de calitate, feliat aproape translucid.

 

Intr-un vas, am amestecat carnea tocata cu toate condimentele si apa rece. Apa are rolul de a afana aluatul pentru rulada de carne, intrucat e dezirabil ca la final sa avem o rulada suculenta, si nu uscata, tare. In dieta ketogenica, apa este un excelent inlocuitor pentru ingredientele amidonoase din retete. Astfel, un pahar de apa rece adaugat la sarmalele keto de pilda va inlocui cu succes orezul, iar in chiftele cartoful ras.

Am intins compozitia de carne peste „cearsaful” de bacon uniform, apoi am asezat bucati de cascaval. Puteti rade cascavalul si puteti utiliza si alt tip de branza in functie de preferinte: de burduf, cu mucegai, bile de mozzarella etc. Am rulat cu ajutorul foii de copt de dedesubt cat mai strans, iar la final am aplatizat usor fundul ruladei, pentru stabilitate. Am copt-o aproximativ 2 ore la 170 grade. Enjoy!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

VREI SA SCAPI DE KILOGRAMELE IN PLUS?

Tot ceea ce ai nevoie pentru a ajunge la greutatea dorită

Începe acum